radio…fm…

Un proiect interesant care vrea sa adune marturii din blogosfera…

Mai greu, insa cu motivarea potentialilor participanti. Si cred ca aici vor trebui sa lucreze ceva mai mult autorii.

Eu, de exemplu m-am decis greu sa scriu ceva despre initiativa, nu pentru ca as fi greu de convins, ci pentru ca motivarea a venit oarecum in contradictie cu lenea de sfarsit de an. Totusi, dupa lupte seculare, care-au durat cateva saptamani, m-am hotarat sa las urmasilor mei imbecili si degenerati, precum si ilustrului care voi deveni, cateva randuri.

Primul dintre ele se refera cu siguranta la locatia de peste 10 ani a subsemnatului, undeva intre Soare si prima constelatie apropiata, ca de…sunt SF-ist nascut si nu dobandit.

Cel de-al doilea, dintr-o aspiratie pur umanitara (in general mai am si de-astea dupa mese grele de Craciun), manifestata de obicei printr-o serie de crampe intelectuale, e legat de intelepciunea subsemnatului, de data asta dobandita si nu nascuta. 10 ani reprezinta o viata de om - mai mic - si cum beneficiez si de prietenia unui filozof sadea, am toate sansele sa devin un intelept.

Al treilea si ultimul, pentru ca sunt un mare fan al Sfintei treimi - a nu se intelege “berea , meciul si tigara” - ar avea oaresce’ conexiuni subliminale cu spiritul meu de cititor feroce, nu la fel de feroce ca Luciat, dar undeva in primele linii de dedesubt. Si astfel, mi-as dori sa-l vad pe Vadim Tudor tradus in toate limbile de circulatie. Sa mai rada si altii, nu numai noi!

Tag Technorati: capsulaTimpului

Mi-e greu sa vorbesc despre un oras a carui arhitectura te zdrobeste pur si simplu. Un fascinant amestec intre culturi, construite uneori una peste alta, unde istoria pare la ea acasa.

Aproape 1000 de ani de traditii si stiluri arhitectonice imbinate intr-un colaj impresionant pentru un vizitator. Salamanca sau “Helmántica” a fost infiintata in perioada preromana de catre membrii unui trib local numit “vacceos”.

Diodorus Siculus, istoric de origine greaca, nascut in Sicilia (Agira) la inceputul primului secol inainte de Christos, a fost primul care a mentionat in scrierile sale existenta acestui neam de comercianti care aveau nevoie de o cetate fortificata menita a le apara teritoriul de langa raul Duero. Orasul a capatat o importanta si mai mare abia dupa secolul 3 i.e.n., odata cu caderea Cartaginei.

De-a lungul timpului dezvoltarea orasului a fost influentata de mai multe stiluri arhitecturale, incepand cu cel roman si terminand cu stilul gotic.

Despre istoria orasului n-am de gand sa spun prea multe, desi firea-mi curioasa a incercat sa patrunda cateva dintre misterele orasului, mai ales ca am avut si posibilitatea de a vizita Catedrala, una dintre cele mai impresionante constructii din Salmanca.

Catedrala Ieronimus, construita aproximativ in secolul 12 e.n, imbina cele doua stiluri arhitectonice predominante in orasul – cetate, roman si gotic. A fost numita dupa Don Jerónimo de Perigueux, unul dintre cei mai cunoscuti preoti ai Spaniei, participant active in razboaiele purtate de El Cid. El a fost numit Episcop de Salamanca in anul 1102, atunci cand a fost restabilita dioceza in zona. Prima constructie a fost facuta in stilul roman, desi chiar si astazi exista anumite semen de intrbare referitoare la constructia Domului Central, avand in vedere elementele arabe prezente in arhitectura, nespecifice perioadei. Peste stilul initial, in secolul 16 a inceput constructia celei de-a doua Catedrale, care a inglobat-o pe prima intr-un straniu amestec architectural.

O alta mare atractie a orasului o reprezinta si Universitatea, construita la inceputul secolului 12 de catre regele Alfonso al IX-lea de Leon, fiind considerata cel mai vechi centru de invatamant din peninsula iberica.

Cuvintele sunt oricum de prisos, asa ca am sa va las in compania unor fotografii, uneori parca prea mici pentru a cuprinde tot ceea ce ochiul reuseste sa surprinda:

Fain oras, nu? Desi probabil va intrebati care este legatura intre Salamanca, broasca si cosmonaut. Sa va explic:

In Salamanca exista o cladire a universitatii care are o fatada foarte interesanta. Sculptata in stil baroc, are in centru figurile regilor Spaniei iar in restul sculpturilor, ascuns, o broasca. Legenda spune ca, daca nu esti casatorit, si ai ajuns in Salamanca, atunci sigur trerbuie sa cauti si sa gasesti broasca, altfel nu te mai insori, sau mariti, dupa caz, niciodata.

Cautati-o si voi in imaginea urmatoare. Hint : e mica si n-o s-o gasiti niciodata

In ceea ce priveste cosmonautul, legenda e si mai haioasa. Pe la mijlocul secolului trecut s-a lucrat intens la renovarea decoratiunilor exterioare ale catedralei. Un muncitor poznas, influentat probabil de programul spatial, a considerat ca ar fi interesant ca printre sfinti, ingeri, regi, si alte fiinte inutile, sa ascunda si un cosmonaut mititel.

De cativa ani locuiesc in Madrid, un oras modern, cu strazi fara gropi, cu trenuri multe si la timp, cu autobuze moderne, magazine ultraluxoase, romance care fac trotuarul, etc… Un oras cosmopolit, ce mai…

Ce ma nedumereste pe mine, asa ca romanu’ plimbat prin tari straine, este un … ciocan… in trenurile madrilene. Un ciocan care, supuestamente, at trebui sa te ajute sa spargi geamul in caz de incendiu, si sa iesi dracului de acolo pana nu-ti arde fundu’.

Numai ca, in suprema lor inteligenta, arhitectii straniei masinarii au ajuns la concluzia ca e mai bine sa bage ciocanul intr-o cutie care are un capac de sticla groasa. Si pe care trebuie sa-l spargi, ca sa ai acces la ciocanul cu care, in caz de incendiu ar trebui sa spargi fereastra vagonului. Culmea umorului, iti si dau instructiuni despre cum ar trebui sa spargi geamul ca sa iei ciocanu’….

Da’ pana atunci iti arde fundu’

Mi-a luat cateva zile sa-mi revin dupa circul din Parlament, din timpul discursului “istoric” al Presedintelui Romaniei, - onoratul domn, ex-tovaras - Traian Basescu. Cateva zile in care mi-am chinuit neuronii incercand sa-mi dau seama de ce a fost nevoie, la 17 ani dupa Revolutie, ca Romania sa-si ceara scuze romanilor pentru cei 45 de ani de comunism. Si mai ales, de ce onoratii ex-comunisti din PRM, sa faca atata panarama pentru un gest care, intr-adevar trebuia facut, dar cu vreo 16 ani in urma.

De apreciat rigurozitatea raportului Comisiei Tismaneanu. Nu-i usor sa scrii aproape 600 de pagini, chiar daca ai o arhiva intreaga la dispozitie. Dar, la ce serveste?

Oare nu eram constienti si fara acest discurs ca cei 45 de ani s-ar putea caracteriza foarte bine printr-un genocid social si cultural caruia nu-i poti gasi scuze indiferent cat ai cauta? Oare cand vom invata sa iertam fara a mai pune intrebari? Nu spun ca tortionarii merita iertare, dar dupa 17 ani? Ce rost mai are?

S-a scris in presa ca Raportul Tismaneanu nu este “o vanatoare de vrajitoare”. Dar ce este? Chiar sunt curios sa vad ce explicatii ar putea da sociologii presedintiei intr-o asemena situatie in care nu arunci cu piatra, dar arati unde e tinta.

Istoria ar fi un profesor excelent daca nu ar da atatea lectii inutile!

M-am decis greu sa scriu despre Spania vazuta prin ochii unui roman. Si asta in conditiile in care marea majoritate a romanilor de aici sunt dispretuiti, nu de spanioli, ci chiar de cei de acasa. Apelative gen “capsunari”, “sclavi” le-am intalnit destul de des in presa romaneasca, si mai ales spuse de “oameni de seama” din Romania. As fi curios sa aud si motivatiile lor pentru ceea ce spun.

M-am decis greu pentru ca este un subiect complex, care necesita timp si destul efort din partea mea, pe care nu stiu sigur daca sunt dispus sa il fac pana la capat. Locuiesc in Madrid de 3 ani, timp in care am cunoscut multa lume, romani si nu numai, oameni cu diferite pregatiri, cu diferite scopuri in viata mai mult sau mai putin onorabile. Au fost experiente pe care merita sa le stiti si voi, chiar daca nu puteti schimba un curent de opinie. Nu mi-e rusine ca am plecat din tara. Asta nu ma face mai putin roman. Intr-adevar, nu urla patriotismul in mine, nu urla nici inainte, dar asta doar pentru ca, in conditiile unei globalizari accentuate, mi se pare doar o exprimare de fatada. Si nu e vorba de lasitate, ci pur si simplu de constientizarea ca, indiferent daca esti sau nu dispus sa mori pentru o tara sau pentru un ideal, asta nu schimba cu nimic inutilitatea gestului (pentru ca tot ma intrebase cineva daca sunt dispus sa mor pentru tara mea!!!).

In cei trei ani de “capsunareala”, am vorbit intotdeauna frumos de Romania. Si asta in fata unor oameni care stiau doar de Dracula si de comunism. Am avut rabdare si suficiente cunostinte de limba spaniola, pentru a le explica faptul ca avem o istorie si o cultura poate la fel de valoroase ca ale lor, ca stim ce este un calculator, stim sa-l folosim, ca uneori suntem in stare sa vorbim ceva mai multe limbi straine decat ei. Nu s-au simtit jigniti. Ba din contra, au fost uimiti de faptul ca, in ciuda atator vitregii ale istoriei, am supravietuit ca natiune, si suntem in stare sa mergem mai departe. Ba chiar a trebuit sa-i explic unei ziariste din Chile ca “romanes” si “romana” nu au nimic in comun, si ca Romania nu este o tara plina de tigani. Cand i-am daruit un cd cu o prezentare multimedia a Romaniei, a fost uimita de frumusetea unei tari de care nu stia nimic, si pe care nu avea intentia sa o cunoasca. Acum vrea sa ne viziteze tara.

Un alt caz este cel al unui tanar spaniol care a vizitat Romania in urma cu aproximativ 2 luni. S-a intors incantat de ceea ce a vazut. Si vrea sa vada si mai mult. Intamplator imi este prieten, si intr-un alt articol, ca voi spune povestea lui.

In ceea ce priveste romanii din Spania, si Spania vazuta prin ochii “capsunarilor”, vreau sa le amintesc celor care ne-au jignit de atatea ori, ca nu suntem niste dobitoci, ca exista multi oameni cu studii superioare, ziaristi, profesori, oameni de afaceri, inclusiv profesori universitari care le predau studentilor cursuri de limba spaniola. Prin urmare, am destule motive de mandrie, in ceea ce priveste comunitatea romanilor de aici. Ca sunt si infractori, sau oameni cu aspiratii marunte…e clar, dar nu e un motiv pentru a-i blama pe toti.

Am sa va povestesc despre locurile pe care le-am vizitat, despre oamenii pe care i-am intalnit, si despre lucrurile pe care le-am facut. Spania e o tara frumoasa, pe care, daca ajungi sa o intelegi, este imposibil sa nu o placi. In plus, este un loc de unde poti sa o iei de la capat. Poate nu cel mai bun, poate nu cel pe care ti l-ai dori, dar exista posibilitatea, si, pana la urma, asta conteaza!

Putin ne mai desparte de sfarsitul unei batalii dusa pe mai multe fronturi in ultimii 16 ani. Economic, inca dezastru. Politic, avem si noi coruptii nostri. Social…sublim dar lipseste cu desavarsire. Ce ne ramane este doar speranta ca ultimii ani nu au fost degeaba, si ca odata cu intrarea in marea familie europeana, lucrurile se vor schimba in bine.

Asta este de fapt speranta tuturor romanilor.

Sa nu uitam ca, pe 25 aprilie 2005, cand se semna la Luxemburg Tratatul de Aderare, putini aveau curajul sa afirme ca vom fi parte din Uniunea Europeana inainte de 2008. Sortii au fost insa de partea noastra, si iata ca ne despart ceva mai mult de 3 saptamani pana la momentul adevarului.

Si spun asta deoarece intrarea in uniune inseamna mult mai mult decat libera circulatie, accize mai mici sau drept de munca in diferite tari europene. Sa nu uitam ca momentul aderarii este de fapt doar un prim pas, procesul in sine durand mult mai mult.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu spunea in luna septembrie a acestui an, in declaratia facuta cu ocazia Raportului Comisiei Europene, ca cine isi inchipuie ca vom trai mai bine, se inseala amarnic. Nu stiu cati i-au luat declaratia in serios, dar greul abia acum vine.

Pe plan economic stam prost. Poate ceva mai bine decat in anii trecuti, dar inca avem o gramada de probleme . Cresterea economica de 6,1 % din perioada 2000-2004 a fost insotita de o majorare a depozitelor populatiei la banci intr-un procent mult mai mare decat media Uniunii Europene. Asta ar fi un fapt pozitiv, daca nu am lua in considerare faptul ca depozitul bancar mediu al unui roman este, conform studiilor, la un nivel de doar 44 la suta din cel al unui bulgar, ceea ce inseamna ca procentul de crestere este raportat la o baza mai mica, de unde apare si diferenta . Asta s-ar numi o situatie fals pozitiva, mai ales daca ne gandim si la faptul ca psihologia romanului il indeamna la prudenta, in conditiile unei scene politice relativ instabila. Sa nu uitam si faptul ca depozitele populatiei sunt de doar 9 miliarde de euro, ceea ce este foarte putin la o numar de 22 de milione de locuitori.

Dupa 2004, cresterea a fost intr-un procent ceva mai mic, dar a generat o oarecare speranta in randul populatiei oraselor puternic industrializate, peste restul tarii plutind aceeasi incertitudine. Acum dupa intrarea in UE, lucrurile vor sta putin diferit. Balanta pe 2006 va fi tot negativa, datorita raportului dintre export si import, in ciuda preconizarilor de anul trecut privind o crestere a exportului de aproximativ 15 procente, precum si a celor 4 rectificari de buget, care nu au facut altceva decat sa mareasca deficitul. In concluzie, intram in EU cu un mare handicap, care va fi adancit si mai mult datorita nivelului accizelor de dupa 1 ianuarie 2007.

Recentele exolutii ale monedei europene in raport cu dolarul se pare ca nu ingrijoreaza UE. Iar asta ar trebui san e dea putin de gandit, in masura in care intrarea Romaniei si Bulgariei insemna de fapt deschiderea a doua noi piete de desfacere pentru europeni. Ceea ce s-ar putea traduce oarecum printr-o sacrificare a marfurilor romanesti in detrimentul celor produse in Uniunea Europeana, situaitie care va duce putin cate putin la stabilizarea Euro. Un alt fapt negativ pentru buzunarul romanului va fi cresterea pretului la energie, acesta avand loc, in principal, pe fondul deciziilor UE privind importul de energie (ex. gaz natural) din tarile cu o instabilitate politica accentuata.

La agricultura stam si mai prost. Chiar daca suprafata agricola a Romaniei este de aproximativ 62 de procente din total, mult mai mare decat media europeana, lipsa unei politici coerente in domeniu, a unor finantari serioase precum si a infrastructurii aproape inexistente, transforma industria agricola intro doamna batrana si inutila, reflectata si in importurile de produse din ultimii 10 ani. Pozitive vor fi insa evolutiile de dupa 1 ianuarie, chiar daca masurile luate vor da rezultate intr-un interval de timp relativ mare.

Intre politicile preconizate pentru anul viitor as aminti reducerea variatiei preturilor produselor agricole cu aproximativ 10 procente, cresterea investitiilor in sectorul agroalimentar, precum si cresterea exporturilor la unele produse specifice tarii noastre, gen miere, nuci sau fructe de padure.

Sa nu uitam totusi ca politica agroalimentara a UE este in avantajul marilor producatori, singura sansa de supravietuire a intreprinderilor mici si mijlocii din domeniu fiind tocmai orientarea catre produsele care vor avea cea mai mare cautare pe piata europeana.

Ramane o singura problema, si anume cea a existentei unor programe suficient de competitive pentru a atrage fondurile pe care UE le va pune la dispozitie, un capitol in care Romania a avut mari probleme in ultimii ani, si pentru care nu se intrevad solutii viabile in urmatoarea perioada. In concluzie taranul roman o va duce tot mai prost, pana in momentul in care va sti sa isi conduca micile plantatii dupa politica europeana. Asta va insemna de altfel, necessitate existentei unor programe viabile din parte guvernului, programe in stare sa-I explice agricultorului roman ce are de facut. Altfel, vor aparea speculantii, cei fara pamanturi, dar cu sufficient creier incat sa inteleaga si sa profite.

Rap[ortul Moscovici adoptat de Parlamentul European nu cu mult timp in urma, a subliniat mare parte din problemele cu care se confrunta Romania inainte si mai ales dupa aderare. Coruptia, absorbtia fondurilor destiante agriculturii, problemele de mediu, situatia minoritatilor sunt aspecte la care Romania mai are mult de lucru.

Ni se ureaza “Bun Venit in UE!” dar oare suntem constienti, si mai ales pregatiti pentru ce ea ce inseamna aceasta aderare? Sau ne vom trezi in cateva luni cu ample miscari de protest, ca semn al evolutiei socio-economice ulterioare aderarii?

O serie de intrebari la care ar trebui sa ne gandim in noaptea de 31 decembrie, atunci cand ne vom ura reciproc “La multi Ani, europeanule!!!”

Cum fiecare zi trebuie sa fie o sarbatoare, iar noi, adica eu si prietenul meu N’Gutu Mati, cautam in fiecare zi motiv de sarbatoare, iata peste ce am dat : 5 decembrie - Day of the Ninja. Pe bune!!!

Si daca nu ma credeti, imi fac sepuku, zau asa!!!! Pai, ia verificati aici

“atunci sa zicem asa: prejudecatile sunt propozitii false, acceptate fara temeiuri, cu privire la care nu suntem dispusi sa discutam rational, care ne conduc la actiuni inacceptabile dpdv moral; e suficient?“

Pai …nu. Nu e suficient chiar deloc. Pentru ca tu incerci sa dezvolti un concept moral plecand de la o premiza logica. Iar logica si morala sunt antagonismele perfecte. Ca sa-ti luminez nelamurirea, am apelat ca de obicei la intelepciunea amicului N’Gutu Mati, care, dupa ce a studiat cateva ore bune papirusurile tinute cu sfintenie in biblioteca, mi-a transmis ca PREJUDECATA este acea forma de a-ti impune ca lege adevarul altuia, atata timp cat acel adevar iti serveste unui scop pe care nu ai curajul sa il recunosti in fata celorlalti. Criptica fraza si pentru mine.

Si pentru ca N’gutu tocmai a beneficiat de o donatie de 100 de dolari , a vut in sfarsit posibilitatea de a-si explica ideea intr-un mail.

C e am inteles eu :

1.Ca prejudecata apare ca un concept in momentul in care iti serveste unui scop.

2.Ca nu este guvernata de morala decat in masura in care morala este adaptata acelui scop

3.Ca prejudecata poate fi aservita unei dogme. (Ceea ce ii da mai multa pseudovaloare)

4.Ca dogma in sine genereaza prejudecati, daca este acceptata Sine qua non

5.Ca daca te conduci dupa prejudecati esti un mare dobitoc.

Ultima concluzie imi apartine, asa ca nu aruncati cu pietre in amicul meu doar pentru ca este negru si filozof. Ar fi o prejudecata, nu?

Mastile incep sa cada una cate una, dezvaluid la final acelasi adevar crud pe care, cei mai multi dintre noi il intuim, dar se pare ca nu avem curajul, sau poate motivatia pentru a-l spune. Cel mai greu este, ca de obicei, sa-i provoci indeajuns pe cei de langa tine, astfel incat sa-ti spuna ei adevarul pe care tu inca nu ai curajul sa-l rostesti. Exista bineinteles si posibilitatea ca adevarul tau sa nu fie indeajuns de motivant pentru tine, atunci impulsul celorlalti actionand pe post de parghie. Dar astea sunt pure speculatii pe care am avut indecenta de a le comenta cu amicul meu, N’Gutu Mati, marele filozof zimbabwean, cu ale carui adevaruri o sa va stresez pe indelete de aici incolo. Tipul e un adevarat, in ciuda infatisarii oarecum prozaice.

Totusi, pentru ca ceata presupun ca nu e una dintre favoritele voastre, am sa fac efortul de a-mi explica cugetarile.

“Blogul meu…e ca o rană deschisă în care vin toţi şi scuipă“- spune Eloa intr-un post oarecum criptic pentru cei carora gandirea le da dureri de cap. Asta de fapt este partea oarecum amuzanta, deoarece, in ciuda algoritmului pe care l-a folosit autoarea in exprimare, comentariile , cateva dintre ele, au fost relativ la obiect. Amuzamentul vine din faptul ca, nici macar cei care s-au situat cu comentariile aproape de adevar, nu i-au cuprins tot intelesul. Ceilalti, ca niste mici chibiti, comenteaza fara sa stie exact ce, si fara sa inteleaga o iota din ce se vorbeste pe acolo. Ce sa-i faci, pe unele creiere patineaza musca!

Si totusi, legat de adevaruri si de curajul de a le rosti, am senzatia, confirmata in mare masura si de intelepciunea murphyana a amicului meu, ca Eloa tocmai a dat raspunsul la o intrebare pusa de multi dintre cititorii ei : De ce a facut Blogul asta?

Viata e o mare curva, ca de obicei, si tot ca de obicei, se gasesc cativa tauri comunali carora li se pare ca e de datoria lor sa treaca la violul tarfelor. Marea majoritate si-o fura insa la modul cel mai crud, pentru ca, pe curve nu le violezi niciodata, mai ales pe cea mai mare dintre ele - viata - . Asa ca ramane in actiune doar posibilitatea de a-ti exprima regretul pentru nereusita, facandu-i pe ceilalti sa te creada un mare dobitoc. Nu ca ar fi departe de adevar, dar macar s-ar putea disimula putin. Asa, de ochii lumii.

In concluzie, Eloa v-a spus adevarul, si voi a-ti fost suficient de dobitoci incat sa nu-l vedeti. Felicitari!!!!

P.S. Prietenul meu, N’Gutu Mati, mi-a promis solemn ca o s-a va trimita o diploma cu titlul - Prostul Anului!!!

De curand, seful meu a vrut sa-i gasesc o companie care sa-i ofere un hosting de calitate, la un pret acceptabil. Inarmat cu rabdare si cu cafea, pentru ca eram ferm convins ca voi avea de citit o gramada de oferte, am trecut la cautare.

Eram interesat de un spatiu generos, limita de trafic daca se poate cat mai mare, si suport pentru toate ideile crete ale individului pe care providenta mi l-a trimis pe cap si l-a facut sef.

Si am gasit. O oferta mai mult decat generoasa, la un pret de nimic. Si cum am suflet mare, nu ma lasa inima sa nu impart cu voi asa pleasca. Cum va suna 40 de GB spatiu, 900 de GB trafic, si tot ce-ti trece prin cap in materie de suport? Sa nu spunem si de baze de date cate vrei, conturi de pop3..la fel? Si totul la 4,95 de dolari pe luna.

Click aici