radio…fm…

Daca nu-ti pasa unde esti, nu vei rataci niciodata!

Despre blog…si blogosfera

Am tot citit saptamanile trecute pe internet tot felul de recenzii facute, mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza, pe tema blogosferei romanesti. De fapt, daca definim blogosfera ca fiind suma tuturor blogurilor scrise in limba romana si nu numai de catre romani, atunci ea exista. In schimb, daca incercam sa gasim o definitie cat mai aproape de adevar, blogosfera romaneasca e sublima, dar lipseste aproape cu desavirsire.

Exista bloguri, intr-adevar. Dar exista sub forma unui conglomerat in care gasim pagini tip Zoso, care intr-adevar fac ceva trafic, …si altii. In categoria “altii” intra bloguri carora le lipseste traficul, nu din cauza lipsei de calitate in continut, ci pur si simplu din cauza sistemului de “bisericute” care domina spatiul blogosferei. “Publicul” unui blog nu trebuie dat de “prieteni” care intra si fac cateva comentarii. Pentru ca ei vor fi constanti, dar putini.

Chiar va propun un mic experiment, in care sa selectati, din ce blog vreti voi, un articol care are un numar cat mai mare de comentarii, si veti observa ca, in esenta nu sunt mai mult de 10-15 persoane care comenteaza de mai multe ori. Care este atunci traficul real? Eu am luat ca exemplu un articol dintr-un blog pe care il citesc in mod constant, si care a beneficiat de 52 de comentarii. Un numar impresionant la prima vedere. In realitate lucrurile nu sunt chiar atat de roz, pentru simplul fapt ca nu exista decat 13 autori care au comentat de mai multe ori, neincluzadn aici si raspunsurile date de autoare.

De foarte multe ori mi s-a intamplat sa citesc, insa comparatii facute intre ziaristica si blog. Un lucru absolut nepotrivit in conditiile in care nu exista suficient trafic pentru ca un blog sa fie formator de opinie. Pentru ca, pana la urma, aici se face comparatia.

Nici macar zoso, hoinar pe web, si alti cativa “corifei” din spatiul virtual romanesc nu sunt formatori de opinie, pentru ca nu aduc, de cele mai multe ori argumente in favoarea opiniilor pe care le sustin. Si asta doar in momentul in care au opinii si nu fac doar cateva comentarii subiective la adresa unor fenomene sau produse.

Sa luam exemplul lui Zoso. In blogul lui are o categorie in care vorbeste despre filme. Pana aici toate bune. Partea mai putin buna este data de faptul ca isi exprima parerile legate de filme intr-un mod care, pe cititor il lasa rece. Si, in acelasi timp iti lasa imresia ca e doar parerea lui, fara a incerca sa iti influenteze decizia intr-un fel. Din punctul meu de vedere e un lucru facut aiurea. Vrei, sau nu sa ti se ia parerea in seama?

Fain, insa, initiativa celor de la cotidianul Gandul , in incercarea de a explica putin fenomenul blogosferei, printr-o seria de articole, de cele mai multe ori stupide. Nu uitati ca am precizat faptul ca initiativa era faina, nu si rezultatul.

Frumos din partea lor ca acorda atentie unui fenomen in plina dezvoltare. Nu la fel de frumoase sunt argumentele pe care le aduc in sustinerea unor idei din articolele lor. Va las sa cititi singuri, daca pana acum nu a-ti facut-o.

Alte initiative vin din partea unor firme de IT din Romania, care incearca oarecum sa ordoneze haosul prezent in blogosfera. Le urez succes si rabdare! :)

Cele mai hilare mi se par insa, comparatiile in care apar bloguri gen Tolontan, si altii asemenea lui, care ocupa un segment de nisa intr-un mod cat se poate de romanesc. Adica …stiti voi cum. Ei oare, sunt formatori de opinie? Pentru ca sunt ziaristi? Pentru ca au oaresce trafic?

Mai ganditi-va…

Capitalul de imagine dobandit ca ziarist nu iti asigura si succesul unui blog. Mai ales in conditiile in care articolele sunt subiective si lipsite de argumente. Si aici nu te ajuta nici metodele de optimizare, si nici alte trucuri din lumea IT-ului, gen Black SEO. Iar faptul ca iti afisezi bannere pe site nu-ti garanteaza si succesul financiar.

Si totusi…

Blogosfera este in plina expansiune. Bloggerii incep sa fie priviti ca o specie de care trebuie sa se tina seama. In Romania, insa, mai avem de asteptat. Cativa ani, pana cand ne vom maturiza suficient ca sa nu punem pe blog numai filmulete din YouTube si poze cu micul dejun al pisicii. Sau sa scriem despre experientele sexuale ale tarfei de la coltul strazii.

Pana vom invata ca argumentul trebuie privit ca un instrument. Ca simpla noastra parere nu conteaza. Si ca lumea nu se invarte in jurul tau doar pentru ca ti-ai facut cont pe wordpress sau blogspot.

ianuarie 13, 2007 Scris de claudiu | Bloguri | | 9 Comentarii