radio…fm…

Asculta…si vei afla.

Mergand pe principiul ca ungurii sunt baieti de treaba (mai putin mamele lor, ca le-au dat nastere), tin sa va spun ca Ungaria a fost ceva de vis. Nici nu mi-am dat seama cand am traversat-o. Asa era de mica…

Cum incercam din rasputeri sa dorm, ceva ce n-am reusit pana la destinatie, n-am stiut cand am traversat Ungaria..si m-am trezit, cu sotie cu tot, si pe ritmuri de manele banatene in Austria. Dom’le, un frig de te-apuca ameteala. Austriecii, baieti buni. In afara de o masina a politiei lor, care s-a tinut de coada nostra vreo 20 de kilometri, n-am intampinat nici o problema.

In rest, peisaj de vis. Munti, ceva zapada, sosele de-ti venea sa scoti pedala de acceleratie prin podea. Surpriza a venit la o benzinarie unde am oprit pentru alimentare. Cum ma taia si pe mine ceva, ca tot omu’, m-am gandit sa fac o vizita la o toaleta austriaca. Cu bani. Pentru ca o baragladina oachesa, vorbitoare aproximativa de limba romana, m-a taxat scurt cu 1 euro. Ca m-a taxat, n-a fost problema. Ca vorbea romana… asta e altceva. Am intrebat-o unde mama dracu a invatat dialectul ala, si mi-a zis ca e tiganca din Banatul sarbesc. N-am apucat s-o mai intreb cum a ajuns pe acolo. Ma claxona soferul.

Traversarea Austriei fost destul de rapida. De acolo, am ajuns relativ repede in nordul Italiei. Soferul furgonetei, un banatean vanjos, de unde am tras eu concluzia ca de aia ii placeau manele cu care ma innebunise, considerand probabil ca daca tot a ajuns in tara unde se fabrica Ferrari, poa’ sa fie si el un mic Fernando Alonso, gonea ca nebunul cu 140. La curbe mi se intepenea stomacul in amigdale. Si aveam parte numai de curbe.

Norocul meu ca, dupa vreo 2 ore de planare deasupra soselei, s-a hotarat omul sa bea o cafea. La o alta parcare din Italia. Una plantata undeva intre doi munti. Iar frig, dar uiti repede de frig atunci cand admiri peisajul. Cum pentru mine era a doua noapte nedormita, il vedeam putin prin ceata. Dar tot merita. Oricum, o jumatate de ora petrecuta in frigul muntilor din nordul Italiei m-a trezit suficient pentru a face fata celor aproape 10 ore de drum care urmau. Pentru ca urmatoare pauza a fost peste 10 ore. Mai aveam putin si urinam pe volanul soferului. Desi ma batea gandul sa incerc faza pe casetofon. Poate aveam parte de putina liniste.

Trento, Verona, Brescia, Bergamo, Milano, Genoa, Monaco… Monaco a fost o splendoare. Sosele suspendate, o multime de tuneluri. Iar portul, pe care il admiram de la inaltime, era ceva de vis.

Vis spulberat destul de repede de catre sofer. Tocmai primise un telefon de la patronul firmei, care ii cerea sa treaca neaparat printr-un orasel din Franta, aflat la mama dracu’ la vreo 500 de kilometri de locul unde era, si mai ales de traiectul pe care il urmam. Motivul? Un Carrefour de acolo, de unde trebuia sa cumpere nu stiu ce fel de branza. Mai aveam putin si-l pocneam.

Pana la urma, insa, imi suradea ideea unei nopti petrecute in Franta. Intr-o parcare… Unde soferul a considerat ca trebuie sa doarma vreo 3 ore. Din fericire pentru nevasta-mea, era o bancheta libera si pentru ea, asa ca aprins ceva somn. Era primul din cele 3 nopti care trecusera. Eu, impreuna cu un ploiestean si cu inca un tip de prin Romania, nu stiu de unde, am facut planton si am baut cafele. Tot vreo 3. Asa ca eram deja robocop. In fine, pe la 5 dimineata s-a trezit soferul si am plecat mai departe, catre Pais Vasco. Considerase el ca era mai bine sa intram in Spania pe acolo…

De intrat…am intrat. Printr-un orasel unde inainte fusese granita. Ce s-a intamplat mai departe…e alta poveste.