In sfarsit…Spania. Dupa trei zile de nesomn atinsesem “pamantul fagaduintei”. E drept, am avut noroc cu soferul care, dupa ce am trecut printr-un orasel insipid ne-a spus ca am ajuns in Spania, si ca nu mai aveam decat putin peste 600 de kilometri pana la Madrid.
Drept urmare, ca sa nu aiba probleme cu politia pe autostrada, a luat-o pe un drum national. Unde, dupa mai putin de 10 kilometri, il astepta politia. Se pare ca grangurii spanioli nu se omoara dupa branza romaneasca, pentru ca asta a fost motivul pentru care au oprit furgoneta. Cele doua butoaie din spate, pline de telemea, impreuna cu lazile de malai si cutiile de icre, asta pe langa pachetele trimise de romani, se pare ca faceau furgoneta sa se aplece periculos de mult pe spate. Asadar, cantarul dintr-o parcare a protestat furtunos cand ne-am urcat noi. Asta s-a lasat cu amenda pentru sofer si cu interdictia de a aparasi parcarea pana cand nu vine o alta furgoneta de la Madrid ca sa imparta marfa.
Dupa vreo ora de asteptare, politistii de la Guardia Civil au considerat, probabil ca suntem intr-o stare mult prea jalnica pentru a continua asteptarea in parcare, asa ca ne-au excortat pana in cel mai apropiat “pueblo”, unde ne-au lasat la un restaurant. Asta a fost prima intalnire oficiala cu mijloacele de comert din peninsula iberica.
Can am intrat inauntru, am crezut ca e bufetul garii Chitila. O mizerie de nedescris. Ba mai mult, ca sa puna paie pe foc, din boxe rasuna zgomotos “Dragostea din tei”. Am crezut ca innebunesc.
Pana la urma m-a lamurit soferul ca asta era modul spaniol de a-ti face reclama in bar. Arunci totul pe jos. De aia arata podeaua ca dupa razboi.
In ceea ce priveste piesa celor de la O-Zone, tot soferul m-a lamurit ca era in topul international si ca spaniolii erau innebuniti dupa ea. Cum lipsa de somn isi spunea din ce in ce mai tare cuvantul, deja nu-mi pasa nici daca il ascultam pe Guta.
Asteptarea n-a fost lunga. Doar vreo 6 ore, in care am atacat masina de cafea a celor de la bar, de-o fi crezut astia ca n-am mai vazut cafea in viata mea. Era sambata. Iar noi trebuia sa fim in Madrid de pe la 11 dimineata. In final am ajuns la 11 noaptea. Dupa ce am admirat linistit peisajele iberice, de-am crezut ca am ajuns pe Marte. Totul era intr-o nuanta de rosu sec, lipsit de umezeala, si, de cele mai multe ori de cea mai mica urma de vegetatie. Trageam sperata ca nu toata Spania este asa. Si nu era.
0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Scrieti un comentariu