radio…fm…

Va spuneam aici cum arata internetul. Acum a venit timpul blogosferei:

Cu ajutorul celor de aici, stim cum arata blogosfera in spatiul virtual. Voi pe unde sunteti?

11 noaptea. Sambata. Madrid.

Dupa 3 zile de calatorie neintrerupta, si mai ales plina de aventuri, am ajuns in Madrid. Mai exact in Alcala de Henares, unde “firma” de transport avea un sediu. Am crezut initial ca si-a batut joc de noi si ca, de fapt, inca n-am parasit Romania.

In birou se vorbea romaneste. Era normal. Ies afara…se vorbea romaneste. Ma plimb putin pe strada…se vorbea romaneste. Erau atatia romani incat am crezut ca e vreo invazie. Si chiar era…

Ma rog, pana la urma, dupa atata oboseala, ma cam durea in cot in ce limba ma intelegeam cu lumea. Ideea era ca trebuia sa ajung din Alcala de Henares in Alcobendas, un orasel in nordul Madridului, unde avea o camera inchiriata intr-un apartament. Chiriile fiind extrem de ridicate, foarte rar intalneai o familie care sa locuiasca singura intr-un apartament.

Dar asta am aflat-o mai tarziu. Cert este ca m-am indreptat usurel catre gara orasului, unde ma gandeam ca o sa astept  o gramada de timp un tren care sa ma duca la destinatie. N-a fost sa fie asa. In mai putin de 5 minute trenul era pe peron, noi eram imbarcati si pregatiti pentru o alta calatorie de o ora.

N-am apucat sa vad mare lucru, din motive de intuneric, dar nu puteam sa nu remarc curatenia din tren si mai ales lipsa acelui miros de praf cu care ma obisnuisem in Romania. Pe la miezul noptii eram deja in apartament, un monstru cu 5 camere, doua bai, doua terase, si 7 locatari. Repartizati pe perechi. Cel mai fericit era cel care locuia singur, un pustan de vreo 20 de ani, venit la Madrid de vreo 2 ani, si care a avut nefericita inspiratie, cateva zile mai tarziu, sa-mi arate orasul. Adica celebra strada Montera, un fel de strada a curvelor, pentru ca numai pe asta o cunostea.  Nici vorba de Prado,  Reina Sofia, Palacio Real, Calle Alcala, Paseo de la Castellana etc…

Tipul, ca multi alti romani din Spania, era turist doar pe respectiva strada, si, din cand in cand, prin talciocurile Madridului.  Ei venisera la munca, dom´le, nu la plimbare!!!

Pana la urma, fiecare traieste asa cum crede de cuviinta!

In concluzie, indemnat…si mai ales alimentat financiar de soacra-mea, sponsor oficial la acea vreme, am plecat la colindat. Intr-o luna ajunsesem sa cunosc Madridul mai bine decat madrilenii. Sotia, din nefericirea-fericita, n-a avut acelasi timp de haladuiala, intrucat a inceput lucrul la doar doua zile dupa sosirea noastra. Am profitat de ocazie, si seara, inainte de culcare, ii povesteam tot ce vazusem si intalnisem in ziua respectiva. Programul turistic n-a depasit luna, pentru ca, intre timp, imi gasisem si eu un servici… sau pe acolo. Ca toti romanii care ajungeau in Spania…constructii. Desi nu atinsesem o caramida in viata mea. Dar era o oportunitatede a castiga bani, asa ca am profitat de ea.

Din fericire, s-a terminat in mai putin de 1 an, timp in care am ajuns sa invat cam tot ce se poate invata in domeniu. Mai mult, am ajuns sa vad atata prostie incat, la un moment dat, imi era rusine sa spun ca sunt roman. Dar despre asta vom vorbi in episodul urmator.