radio…fm…

Chiar daca ma enerva teribil apelativul de capsunar, am inceput sa-l accept. in acelasi mod in care te obisnuiesti cu raul, stiind ca nu poti sa-l schimbi. Sunt capsunar… saptamanal mananc o lada de capsuni. Si ce-i cu asta? Daca ma face sa fiu caspunar…asta e. Pacat ca n-am BMW sau Audi ultimul racnet, ca sa fiu capsunar complet. Nu ca nu mi-as putea cumpara (pana la urma se castiga suficient in tara capsunarilor), dar n-am chef sa cheltui 1000 si ceva de euro pe un schimb de cauciucuri.

Mai am si dezavantajul ca nu lucrez la capsuni. Si nici in constructii. Si nici nu cersesc la Metro, nu fur din posete, nu fac trafic de femei sau de carduri bancare. Si nici n-am patru clase facute la ff. Greseala mea, pana la urma. Nu ma impiedica nimeni sa fiu capsunar complet. Poate doar acel greieras mititel caruia ii spunem constiinta.

Pana la urma, insa, nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre faptul ca m-am hotarat sa ma intorc acasa. Nu de tot. Doar asa intr-o scurta vizita in care sa-mi vad familia, prietenii…si dusmanii.

Vreau sa vad cum a evoluat tara in cei aproape 4 ani de cand am hotarat sa o abandonez. Am auzit ca acum o duceti bine. Ca a crescut nivelul de trai. Ca aveti salarii mari. Ca a scazut coruptia. Ca nu mai exista spaga…

Asa este? O sa-mi pot inchiria o masina din aeroport si sa ajung acasa ruland cu 120 pe o autostrada moderna? Fara gropi? O sa ajung la un ghiseu unde un functionar public o sa-mi raspunda amabil la toate intrebarile? O sa ma urc intr-un autobuz al RATB-ului, care o sa vina la timp si n-o sa puta mai rau ca un closet? O sa am buzunarele intacte la coborarea din autobuz?

O sa…

Hm, cam multe intrebari pentru un post de blog.

Pentru ca e iarna, si pentru ca, probabil, tremurati de frig in Romania, m-am gandit ca n-ar fir au sa va spun o poveste despre Marea Mediterana. Un loc unde e soare, cald, plaja, si evident …mare. Putina oftica nu strica niciodata.

Torremolinos este una dintre perlele Marii Mediterane, in Andalucia, pe asa numita Costa del Sol, la doar 14 kilometri de Malaga, un oras de care sunt sigur ca ati auzit. Tipic mediteraneean, orasul-statiune e plin de stradute inguste cu de magazine de suveniruri, si evident de turisti, veniti in numar mare mai ales din tarile nordice.

O faleza inalta te lasa sa admiri plaja unde palmierii si umbrelutele sunt la ele acasa. Despre hoteluri…nu mai vorbim.

Si acum…momentul mult asteptat…..adica poze:

Faleza

Plaja, din mai multe unghiuri:

In directia asta era Barcelon, la vreo 600 de kilometri. Nu prea departe.

Ce bine se sta la umbra unui bolovan cat China…..

O bucatica mica de faleza, de vreo 60 de metri inaltime.

Uite si-un hotel. Aici am stat eu. Vedeti camaruta aia mica de la etajul 3 cu chilotii pusi la uscat? A mea era !

20 de ani de munca, peste 16 mii de victime, o inaltime de 150 de metri si o basilica de dimensiunea a doua terenuri de fotbal, sapata in stanca muntelui. Unii ii spun megalomanie, altii opera de arta. Cert este insa ca natura si omul si-au dat mana pentru a crea ceva de neuitat.

Acesta este Santa Cruz del Valle de los Caidos, monumentul ridicat in memoria celor care au murit in Razboiul Civil Spaniol, si care adaposteste si mormantul lui Francisco Franco, omul pe care spaniolii,indiferent daca il adora sau il urasc, sigur il respecta. Inaugurat de Generalul Franco la data de 1 aprilie 1959, cu ocazia implinirii a 20 de ani de la sfasitul Razboiului Civil, ansamblul este opera a doi arhitecti, Pedro Muguruza si Diego Mendez.

Situat la aproape 9 kilometri de San Lorenzo de El Escorial, locul unde se afla celebra manastire unde sunt ingropati regii Spaniei, Valle de Los Caidos atrage zilnic sute de turisti. Situata pe varful unui masiv de granit, partea superioara a ansamblului este alcatuita dintr-un grup de statui reprezentandu-i pe cei 4 Apostoli, San Lucas, San Juan, San Marcos si San Mateo, fiecare avand aproximativ 25 de metri inaltime. Cei patru apostolic au fiecare cate un simbol sculptat alaturi, adica un vultur, un leu, un inger si un taur. Deasupra se inalta la aproape 150 de metri o cruce gigantica de granit

Cei 4 Arhangheli, sculptati la randul lor din blocuri masive de granit formeaza baza acestei cruci.Bratele superioare ale crucii cu o latime de peste 45 de metri, au un tunel in interior in care ar incapea cu usurinta doua autoturisme, unul langa celalalt.

Sub munte, la o adancime de aproape 250 de metri se afla basilica unde sunt ingropati Francisco Franco si José Antonio Primo de Rivera (fondatorul Falangei Spaniole, partidul lui Franco). Cu o lungime de 262 de metri, basilica are la intrare statuile a doi ingeri cu sabii care amintesc parca de templele pagane. IN ciuda frescelor uimitoare, a statuilor sau a mozaicurilor care amintesc de perioada Renasterii, mormintele lui Franco si Rivera sunt de o simplitate uimitoare. Doua lespezi netede de marmura cu numele celor doi incrustate pe ele.

Valle de los Caídos este totodata si mormantul a aproximativ 40 de mii de soldati ucisi in timpul Razboiului Civil, soldati din ambele tabere aflate in conflict.

Cei mai multi spun insa ca monumentul reprezinta cel mai exact gandurile megalomanice ale lui Franco apropo de locul lui in istorie. In 1940, cand a anuntat public constructia complexului Valle de los Caídos, Franco spunea :”…dimensiunea razboiului, eroicele sacrificii ale celor implicati in obtinerea acestei victorii precum si semnificatia evenimentelor ce vor determina viitorul Spaniei nu pot fi comemorate doar printr-un simplu monument. Ceea ce vom construi aici va avea grandoarea operelor stravechi, care sfideaza timpul si uitarea…”.

Francisco Franco a murit la data de 20 noiembrie 1975 si a fost ingropat in basilica din Valle de Los Caidos. Cu 6 ani inainte, Franco, in baza Legii Succesorale din 1947, hotarase ca Juan Carlos de Borbón sa fie incoronat Rege al Spaniei dupa moartea sa. Un lucru care a insemnat in esenta, un pas inainte pentru Spania.

Mi-e greu sa vorbesc despre un oras a carui arhitectura te zdrobeste pur si simplu. Un fascinant amestec intre culturi, construite uneori una peste alta, unde istoria pare la ea acasa.

Aproape 1000 de ani de traditii si stiluri arhitectonice imbinate intr-un colaj impresionant pentru un vizitator. Salamanca sau “Helmántica” a fost infiintata in perioada preromana de catre membrii unui trib local numit “vacceos”.

Diodorus Siculus, istoric de origine greaca, nascut in Sicilia (Agira) la inceputul primului secol inainte de Christos, a fost primul care a mentionat in scrierile sale existenta acestui neam de comercianti care aveau nevoie de o cetate fortificata menita a le apara teritoriul de langa raul Duero. Orasul a capatat o importanta si mai mare abia dupa secolul 3 i.e.n., odata cu caderea Cartaginei.

De-a lungul timpului dezvoltarea orasului a fost influentata de mai multe stiluri arhitecturale, incepand cu cel roman si terminand cu stilul gotic.

Despre istoria orasului n-am de gand sa spun prea multe, desi firea-mi curioasa a incercat sa patrunda cateva dintre misterele orasului, mai ales ca am avut si posibilitatea de a vizita Catedrala, una dintre cele mai impresionante constructii din Salmanca.

Catedrala Ieronimus, construita aproximativ in secolul 12 e.n, imbina cele doua stiluri arhitectonice predominante in orasul – cetate, roman si gotic. A fost numita dupa Don Jerónimo de Perigueux, unul dintre cei mai cunoscuti preoti ai Spaniei, participant active in razboaiele purtate de El Cid. El a fost numit Episcop de Salamanca in anul 1102, atunci cand a fost restabilita dioceza in zona. Prima constructie a fost facuta in stilul roman, desi chiar si astazi exista anumite semen de intrbare referitoare la constructia Domului Central, avand in vedere elementele arabe prezente in arhitectura, nespecifice perioadei. Peste stilul initial, in secolul 16 a inceput constructia celei de-a doua Catedrale, care a inglobat-o pe prima intr-un straniu amestec architectural.

O alta mare atractie a orasului o reprezinta si Universitatea, construita la inceputul secolului 12 de catre regele Alfonso al IX-lea de Leon, fiind considerata cel mai vechi centru de invatamant din peninsula iberica.

Cuvintele sunt oricum de prisos, asa ca am sa va las in compania unor fotografii, uneori parca prea mici pentru a cuprinde tot ceea ce ochiul reuseste sa surprinda:

Fain oras, nu? Desi probabil va intrebati care este legatura intre Salamanca, broasca si cosmonaut. Sa va explic:

In Salamanca exista o cladire a universitatii care are o fatada foarte interesanta. Sculptata in stil baroc, are in centru figurile regilor Spaniei iar in restul sculpturilor, ascuns, o broasca. Legenda spune ca, daca nu esti casatorit, si ai ajuns in Salamanca, atunci sigur trerbuie sa cauti si sa gasesti broasca, altfel nu te mai insori, sau mariti, dupa caz, niciodata.

Cautati-o si voi in imaginea urmatoare. Hint : e mica si n-o s-o gasiti niciodata

In ceea ce priveste cosmonautul, legenda e si mai haioasa. Pe la mijlocul secolului trecut s-a lucrat intens la renovarea decoratiunilor exterioare ale catedralei. Un muncitor poznas, influentat probabil de programul spatial, a considerat ca ar fi interesant ca printre sfinti, ingeri, regi, si alte fiinte inutile, sa ascunda si un cosmonaut mititel.

M-am decis greu sa scriu despre Spania vazuta prin ochii unui roman. Si asta in conditiile in care marea majoritate a romanilor de aici sunt dispretuiti, nu de spanioli, ci chiar de cei de acasa. Apelative gen “capsunari”, “sclavi” le-am intalnit destul de des in presa romaneasca, si mai ales spuse de “oameni de seama” din Romania. As fi curios sa aud si motivatiile lor pentru ceea ce spun.

M-am decis greu pentru ca este un subiect complex, care necesita timp si destul efort din partea mea, pe care nu stiu sigur daca sunt dispus sa il fac pana la capat. Locuiesc in Madrid de 3 ani, timp in care am cunoscut multa lume, romani si nu numai, oameni cu diferite pregatiri, cu diferite scopuri in viata mai mult sau mai putin onorabile. Au fost experiente pe care merita sa le stiti si voi, chiar daca nu puteti schimba un curent de opinie. Nu mi-e rusine ca am plecat din tara. Asta nu ma face mai putin roman. Intr-adevar, nu urla patriotismul in mine, nu urla nici inainte, dar asta doar pentru ca, in conditiile unei globalizari accentuate, mi se pare doar o exprimare de fatada. Si nu e vorba de lasitate, ci pur si simplu de constientizarea ca, indiferent daca esti sau nu dispus sa mori pentru o tara sau pentru un ideal, asta nu schimba cu nimic inutilitatea gestului (pentru ca tot ma intrebase cineva daca sunt dispus sa mor pentru tara mea!!!).

In cei trei ani de “capsunareala”, am vorbit intotdeauna frumos de Romania. Si asta in fata unor oameni care stiau doar de Dracula si de comunism. Am avut rabdare si suficiente cunostinte de limba spaniola, pentru a le explica faptul ca avem o istorie si o cultura poate la fel de valoroase ca ale lor, ca stim ce este un calculator, stim sa-l folosim, ca uneori suntem in stare sa vorbim ceva mai multe limbi straine decat ei. Nu s-au simtit jigniti. Ba din contra, au fost uimiti de faptul ca, in ciuda atator vitregii ale istoriei, am supravietuit ca natiune, si suntem in stare sa mergem mai departe. Ba chiar a trebuit sa-i explic unei ziariste din Chile ca “romanes” si “romana” nu au nimic in comun, si ca Romania nu este o tara plina de tigani. Cand i-am daruit un cd cu o prezentare multimedia a Romaniei, a fost uimita de frumusetea unei tari de care nu stia nimic, si pe care nu avea intentia sa o cunoasca. Acum vrea sa ne viziteze tara.

Un alt caz este cel al unui tanar spaniol care a vizitat Romania in urma cu aproximativ 2 luni. S-a intors incantat de ceea ce a vazut. Si vrea sa vada si mai mult. Intamplator imi este prieten, si intr-un alt articol, ca voi spune povestea lui.

In ceea ce priveste romanii din Spania, si Spania vazuta prin ochii “capsunarilor”, vreau sa le amintesc celor care ne-au jignit de atatea ori, ca nu suntem niste dobitoci, ca exista multi oameni cu studii superioare, ziaristi, profesori, oameni de afaceri, inclusiv profesori universitari care le predau studentilor cursuri de limba spaniola. Prin urmare, am destule motive de mandrie, in ceea ce priveste comunitatea romanilor de aici. Ca sunt si infractori, sau oameni cu aspiratii marunte…e clar, dar nu e un motiv pentru a-i blama pe toti.

Am sa va povestesc despre locurile pe care le-am vizitat, despre oamenii pe care i-am intalnit, si despre lucrurile pe care le-am facut. Spania e o tara frumoasa, pe care, daca ajungi sa o intelegi, este imposibil sa nu o placi. In plus, este un loc de unde poti sa o iei de la capat. Poate nu cel mai bun, poate nu cel pe care ti l-ai dori, dar exista posibilitatea, si, pana la urma, asta conteaza!